Harmoonia – Tabăra de reactivare a feminității, august 2020. Diferit de anul trecut când am ajuns în tabără într-o stare de bine și echilibru, anul acesta am ajuns într-o stare de blocaj și derută.


Laura


Diferit de anul trecut când am ajuns în tabără într-o stare de bine și echilibru, anul acesta am ajuns într-o stare de blocaj și derută. Tabăra m-a ajutat să le conștientizez și înțeleg, astfel că am putut pleca cu o energie benefică amplificată. Exercițiile și sincronicitățile manifestate pe parcursul celor 5 zile mi-au dat ocazia să rescriu aproape tot parcursul copilăriei – direct sau indirect, ajungând în cauzele-rădăcină ale convingerilor, blocajelor fricilor. Vreau să zic că au fost și evenimente demult uitate pe care le-am rezolvat fără să lucrăm direct asupra lor.
Din trăirile din Harmoonia a rezultat hotărârea de a elibera autentic tot ce a durut cândva, însoțită de siguranța că am învățat și promovat lecțiile din trecut, conștientizate acum.
Recomand tabăra oricărei femei care își dorește vindecarea emoțională fără de care evoluția reală este imposibilă.
Apreciez la doamna Camelia felul în care simte ce are nevoie fiecare, lăsând ghidajul divin în acțiune. Apreciez blândețea combinată cu fermitatea (chiar dacă cele două cuvinte par ca nu sunt din același film 😊). Încerc să explic: când e ceva greu de trecut, contează mult să ai îndrumarea și să știi că asta e calea, dar să ai și sprijinul blândeții și bucuria împărtășită a rezultatelor frumoase. În plus, e vorba de încrederea care aduce liniștea.



Caută