Preaload Image

Life Coaching

lei369.00

Categorie:

Life coaching-ul este despre tine pentru ca orice schimbare ai vrea sa generezi, aceasta trebuie sa inceapa de la tine.

 

Sunt aici pentru a te ajuta prin tehnici şi metode inovative să reuşeşti să te dezvolţi la toate nivelurile şi să îti stabileşti obiectivele care sunt cu adevărat importante pentru tine. Fiecare tehnică pe care o vom folosi în timpul şedinţelor va fi potrivită şi adaptată nevoilor tale, pentru a ne asigura că în final vei obţine cele mai bune rezultate pentru tine şi personalitatea ta

 

CE ESTE 

COACHINGUL?

Coach-ul este, de fapt, antrenorul tău personal şi cel care va fii alături de tine pe parcursul călatoriei tale spre dezvoltare, ghidându-te pas cu pas către scopul final. Cel mai important în acest proces de dezvoltare personală este faptul că nu vei fi niciodată singur. Coach-ul tău va fii mereu acolo pentru tine şi te va ajuta, în primul rând, să întelegi poziţia în care te afli, ce dorinţe sau obiective ai şi ce paşi concreţi trebuie să faci pentru a atinge acele obiective.

Odată ajuns în punctul în care ai cea mai mare încredere în tine, coach-ul va fii cel care se va asigura că reuşeşti să ramâi în acea zonă, dacă asta este ceea ce iţi doreşti, însă la fel de bine veti stabili alte obiective. In viată este important să stii să iei cele mai bune decizii pentru tine, însă nu reusesti întotdeauna să te pui pe tine pe primul loc. De aceea coach-ul te va ajuta să atingi acele obiective care stau ascunse în mintea ta de ceva vreme.

Coaching-ul este pentru tine dacă ai în minte oricare din urmatoarele gânduri:

  • Ȋmi doresc să fac atât de multe, dar nu ştiu cu ce sau de unde să încep;
  • Chiar nu ştiu ce să fac în viaţa mea;
  • Niciodată nu sunt în stare să duc la bun sfârşit nimic din ceea ce încep;
  • Ȋmi este mereu frică să iau decizii. Dacă voi greşi?
  • Simt că nu îmi mai fac partenerul/partenera fericit/ă?
  • Am uitat cum e sa zâmbeşti sau cum e să fii fericit;
  • Nu reuşesc să îmi motivez deloc echipa;
  • Am obosit mă împart între familie si serviciu. Simt că traiesc intr-o bulă şi nimeni din jurul meu nu mă întelege,
  • Nu sunt apreciat de nimeni;
  • Nu am deloc încredere în mine sau în cei din jur;
  • Simt că nu îmi trăiesc viaţa şi că sunt nefericit;
  • Simt că traiesc într-o rutină din care nu pot deloc să ies din ea;
  • Eu şi colegii mei nu putem să lucram în echipă deloc;

Daca ai avut oricare dintre aceste gânduri măcar odată, aş vrea să ştii că nu eşti singur. Am trecut şi eu prin asta, însa am reuşit într-un final să-mi depaşesc limitele, iar astăzi sunt aici gata să-ţi ofer tot suportul şi ajutorul meu în procesul de dezvoltare.

Cum se derulează coaching-ul?

Fie că este vorba de întâlniri în persoană sau virtuale (prin zoom, telefon sau alt mod de comunicare la distanță) coaching-ul este aproape mereu compus din sesiuni. Rareori un coach poate ajuta un client să își atingă un anumit obiectiv de la o primă întâlnire.. De regula, sesiunile sunt săptămânale sau la un alt interval de timp stabilit de la început. Numărul sesiunilor de coaching variază mult (de la cei care fac 5-6 sesiuni la cei care fac coaching pe termen nelimitat) Totul depinde de obiectivul pe care dorești să îl atingi și dacă după ce îl atingi dorești să te oprești sau să mergi mai departe. O şedinţă durează o oră şi jumătate

Adesea, în prima sesiune de coaching, vei fi rugat să vorbești despre idealul tău în viață, despre cum crezi că ar putea să arate viața ta în anumite zone importante. Scopul este acela de a evalua situația ta actuală, raportat nu la un standard abstract ci la ce ți-ai dori tu să se întâmple. Sunt trecute în revistă nu doar obiectivele și situația actuală ci și posibilele blocaje, provocări sau limitări. Apoi veți stabili împreuna obiective, un pas foarte important pe întreaga durată a coaching-ului. Desigur, un coach bun te va ajuta mereu să îți stabilești obiective masurabile, realiste, care să nu contravină valorilor tale, care să fie exprimate pozitiv și care să fie încadrate în timp. Nu este tocmai SMART-ul cu care ești probabil obișnuit, dare sunt obiectivele care dau rezultate în coaching.

Apoi, coach-ul te va ajuta să faci un plan de acțiune și să dezvolți o strategie de schimbare. Este un pas deosebit de provocator care câteodată chiar necesită schimbari spectaculoase în modul în care ne vedem existența, relațiile pe care le avem cu alții și cu noi înșine. Este provocator pentru că adesea nu ne este ușor să stăm deoparte și să ne analizăm și să ne evaluăm iar câteodată aflăm lucruri pozitive, câteodată nu.

Apoi, te vei uita la situația ta, la ce resurse ai la dispoziție și la ce poți face. Daca nu ai resursele necesare – și deseori acesta este cazul- ce poți face pentru a le obține. În acest punct, coach-ul poate fi de real ajutor, ajutându-te să descoperi acele căi prin care poți avea resursele necesare. Și apoi depinde de tine să implementezi pașii și să rămâi consecvent obiectivului tău. Și aici, rolul coach-ului tău este foarte important pentru a te menține pe calea cea bună.

Și atât?

Nu neapărat. De multe ori, chiar după ce ai început să implementezi acei pași care teoretic te vor duce acolo unde îți dorești, coach-ul te poate ajuta în continuare. Fie pentru a te ajuta să corectezi pe parcurs, fie pentru a te motiva și a te ajuta să rămâi concentrat pe fiecare pas în parte.

Exact așa cum și jucătorii care știu exact ce trebuie să facă pe terenul de joc în fiecare moment au nevoie de un antrenor care să îi ghideze, să îi încurajeze și să îi ajute să își mențină focus-ul.

Garanții Coaching

Poate te gândești că nu te va ajuta coaching-ul. Poate te gândești că nu este pentru tine. Sau poate ești pur și simplu sceptic. Știm că îți dorești garanții pentru a putea pleca liniștit(ă) pe drumul dezvoltării tale personale sau profesionale cu ajutorul unui coach. Și pentru că ne dorim să îți oferim aceste garanții, îți facem următoarele două promisiuni:

  1. Prima şedinţă este gratuită
  2. Vei plăti doar sesiunile la care participi

 

Dacă la un moment dat, pe parcursul unui program de coaching simți că nu mai ai nevoie de coaching, nu mai vrei sau nu mai poți să participi, primești înapoi banii pentru orele de coaching achitate în avans dar la care nu ai participat. Este garanția că plătești doar pentru orele de coaching de care ai beneficiat.