Delicios și necondiționat? Fără așteptări?
Asa din senin mi-au aparut aceste intrebari:
- Pot sa ofer ceva neconditionat?
- Pot sa ingrijesc o fiinta fara sa am asteptari pentru ceea ce imi va intoarce?
- De ce ne face bine prezenta unui animal in viata noastra?
- De ce ne face bine sa ingrijim de o planta?
Avem deja atatea de facut, programul e plin, si atunci de ce as mai investi timp si energie in inca ceva?
Dincolo de gesturile noastre, exista intentia cu care facem acele gesturi.
De exemplu: pentru ca ti-ai uitat portofelul acasa si e ora pranzului si vrei sa mananci, iti ofer 10 RON. Ti-i ofer cu intentia de a te ajuta sa te hranesti, insa cu asteptarea ca maine mi-i vei inapoia.
Insa unui caine, daca ii ofer azi o bucata din friptura mea, i-o dau cu gandul ca i-am dat-o si gata. Nici prin cap nu imi trece ca maine, cainele ma va latra “politicos” oferindu-mi inapoi o friptura.
La fel, un pahar de apa oferit unei plante insetate, este oferit fara clasica deja vorba: “iti dau eu acum un pahar de apa, ca sa imi dai si tu mie inapoi la batranete“.
Fara sa stim, fara poate sa vrem, sau mai bine zis fara sa fim constienti de asta, oameni cu oameni, ne conditionam interactiile dintre noi in multiple feluri: asteptari, promisiuni, legaminte…
Acest aspect e mai putin benefic tot din perspectiva celui care asteapta:
ce se intampla cand nu primeste ceea ce asteapta, exact asa cum asteapta?
Probabil va fi dezamagit?!
E posibil sa se simta demotivat ca sa mai faca gesturi bune?!
Va face reprosuri aceluia cu care a interactionat?! ca nu i-a dat…ca nu i-a facut..
Daca ar fi sa tin seama de istoricul relatiilor interumane, pe care l-am primit ca mostenire ca individ uman aici pe Pamant, as fi tentata sa ma inconjor in viata mea doar de caini, pisici, vrabii si muscate…Mi-ar fi poate mai dificil sa ating echilibrul si armonia intre specii diferite…Chiar si asa, m-as simti mult mai in siguranta si mai bine sa interactionez cu cainii, pisicile si vrabiile, decat cu semenii mei umani. De altfel mai intalnim oameni care au avut aceasta concluzie si au preferat sa se izoleze de semenii lor si sa traiasca insotiti mai degraba de animale. Cu toate acestea, mai exista in mine un alt aspect care ma incurajeaza sa incerc…iar si iar…Sa renunt la atasamente si la asteptari in privinta actiunilor mele fata de alti oameni ar fi bine. Asta nu inseamna ca e usor.
- Daca ti-am zambit, ma astept sa imi zambesti.
- Daca ti-am oferit un sfat, ma astept sa il urmezi.
- Daca te-am ajutat la greu, ma astept sa ma ajute la greu.
- Si multe altele de genul asta…
Felul acesta de relationare e complicat, dens. Din felul acesta de relationare pot iesi rani, nemultumiri, neintelegeri.
Azi e prietenia, maine dusmania…
Cu totul altfel stau lucrurile cu prietenii nostri animalele. Mai pasnic, mai lejer, mai intelegator… Bine in primul rand pentru noi. Bine si pentru ele. Cu plantele e si mai simplu. Plantele doar sunt. Faptul ca initiaza o “relatie” cu noi nu e asa evident. Se pare ca o planta doar vietuieste si prezenta mea acolo e importanta in primul rand pentru mine. Eu sunt cea care observa gestul, grija, alegerea de a ingriji d eo fiinta vie. Cu sprijinul meu, planta va trai si va face ce face o planta in viata ei fireasca: va inflori, va respira, se va bucura de soare. Planta traieste, si eu sunt constiinta care se bucura de faptele sale bune.
In esenta, interactiile noastre cu plantele si animalele sunt contexte simple si la indemana pentru ca noi sa ne hranim cu energii vii precum: recunostinta, acceptarea, iubirea, daruirea neconditionata si primirea neconditionata.
Aceste regnuri: mineral, vegetal si animal sunt aici pentru noi si pentru a ne ajuta in cresterea si inteleptirea noastra ca si constiinte. O floare e atat de mica si plapanda in comparatie cu un om…E atat de usor sa fie strivita de un om cu pasul sau…In acelasi timp, aceeasi floare are atata putere in frumusetea sa, in emanatia sa divina, ca un om inteleptit, nu doar ca va calca cu grija sa nu o sfarame, ba chiar ii va cadea la picioare si ii va venera prezenta in lumea aceasta.
Multumim animalelor, plantelor, mineralelor care au fost, care sunt si care vor fi pe acest Pamant Albastru, casa noastra!
Tag:a oferi, animal, asteptari, daruire, dezamagire, energie, fiinte, gest, inapoi, incurajare, intentie, interactiune, oameni, plante, relationare, repros, semeni, sfat, theta, theta healing, timp, zambet