Inteligența emoțională: Un sentiment poate fi învățat…intuitiv
Un om își poate îmbogăți cunoașterea în diverse feluri, incluzând și cunoașterea mentală pe care o apreciem atât de mult.
În Theta Healing consideram „sentimentul” ca o formă de cunoaștere. Pot să știu ce e aceea „iubirea” sau la fel de bine pot să nu fi cunoscut în această viață „iubirea”. Adică este o informație pe lumea aceasta care nu îmi e cunoscută sau familiară.
Aici se deschid mai multe posibilități:
- În viața pe care am trăit-o până acum nu s-a creat contextul „iubire”
- Sau s-a creat „iubire”, însă nu am fost eu capabilă să îmi interpretez mie „Aha, deci aceasta este iubire”
Putem întâlni inexistența unei anumite energii sau incapacitatea de a interpreta și a identifica corect o anumită energie. Din punct de vedere al celui care trăiește, indiferent că este prima variantă sau a doua, calitatea experienței vieții sale este cea care poate fi transformată. Doar eu sunt singura pentru care contează și care va simți ce anume e diferit când știu ce este „iubirea” și cum se simte sau când nu știu ce este și cum se simte.
Gama de sentimente este foarte mare. Doar gândește-te la situații din viață și ce anume ți ai fi dorit să simți…
Bucurie? Recunoștință? Respect? Apreciere? Iubire? Iertare? Pace? Armonie? Compasiune? A simți succesul, a fi un succes? Împlinire? Claritate? Încredere? Devotament? Perseverență? Dedicare?
Ce părere ai despre tine însuți? Te vezi că ai astfel de însușiri? Poate mai înainte de toate ar trebui să întreb: crezi că ți-ar fi de folos astfel de calități? Viața ta ar fi altfel dacă ai avea „răbdare”? Sau „perseverență”?
Mai avem discuții cu alți părinți și auzim remarca: „Multă răbdare trebuie să ai în preajma unui copil…Of…Fac ce fac, și simt că tot nu era suficient…Tot ar mai fi trebuit un pic…”. De unde aș concluziona că uneori avem momente de claritate că ne-ar prinde bine anumite calități umane, însă ne oprim aici. Nu continuam prea adesea gândul să ne întrebăm: „Doamne, de unde aș putea eu să mai fac rost de niște răbdare?”
„Răbdarea asta se poate învăța și mai repede?! M-aș bucura să învăț înainte să crească copilul mare…”
Sau mai sunt discuții despre părinți…Ce fac și ce zic dragi noștri părinți…
„Tare mi-aș dori să îi accept și să-i iau așa cum sunt….
Însă tare mi-e greu să îi accept și să renunț la intenția de a-i schimba…Bine ar fi să pot face asta cât timp încă mai sunt aici împreună cu mine…”
„Cum aș putea face să învăț acceptarea mai curând?”
Luați de fluxul vieții și mai puțin mergând în direcția în care vrem, poate nu am conștientizat că orice aspect al vieții mele se poate crea. Orice poate fi subiectul unui „proiect” la care să lucrez metodic să se întâmple: cum ar fi o vacanță sau o pereche de jeanși…
Adică simplu: decid ce vreau, văd cum arată ce s-a mai realizat, cizelez ceea ce îmi doresc și încep să lucrez. Pas cu pas…Îndepărtez blocaje și dizolv motivele pentru care „nu se poate”, construiesc pozitiv și treptat fiecare etapa.
De exemplu să considerăm că aș vrea să îmi construiesc un mediu vital iubitor. Cum aș putea face asta?
În primul rând mi-aș pune întrebarea dacă știu ce e acela „mediu iubitor”?!
Dacă nu știu, cum și ce aș putea să construiesc?!
Primul pas pe care l-aș vedea cu ceea ce știu acum ar fi să mă asigur că știu ce e aceea „iubire” și „mediul iubitor” pentru ca nu cumva să greșesc ca altă dată și să creez un mediu de „dependență” sau „control” sau „manipulare” cum am mai făcut confuzia altă dată…Iar aici își arată rostul o tehnică precum Theta Healing. Pentru că folosindu-mă de tehnica Theta Healing pot să accesez câmpuri informaționale mult mai înalte ca și nivel de conștiință decât multe concretizări umane. Sunt situații în care risc ca alegând ca model o realizare umană să nu am cel mai elevat model. Unii oameni confundă chiar și alături de cele mai dragi ființe „iubirea” cu „controlul”, pe „imi pasă de tine” cu „aș vrea să fii dependent de mine pentru ca să nu mă părăsești nicicând”.
Toate acestea sunt momente cât se poate de firești pentru evoluția noastră ca ființe cu un anumit nivel de conștiință. Toată această discuție stă în picioare atunci când concluzionăm că am trăit experiența controlului, de exemplu, și acum vrem să experimentăm și altceva. Și apare întrebarea firească „cum”?! Aici un răspuns potrivit ni-l poate oferi Theta Healing.
Dintre „proiectele” personale pe care mi le-am asumat și la care lucrez conștiincios de ani buni sunt, ca exemplu:
Blândețea cu mine însămi,
Valorizare de sine și percepția personală a propriei valoari umane,
Sănătatea,
Relaxarea (adică să îmi dau voie să mă simt relaxată și pe interior, căci percepția mea era că nici în concediu practic grijile nu se opresc).
Pas cu pas…Cu consecvență și perseverență…Neuitând de „proiectele” mele personale și permițându-mi să evoluez constant…Și să mă bucur de fiecare realizare și transformare a mea!