Excesul de zel in a-i critica pe ceilalti

Scris de în 13 februarie 2019

Ieri ma simteam obosita… 

…obosita de a fi in mijlocul familiei si de a ma comporta ca un paznic. Paznic al intelegerii, al armoniei…Sa nu se supere unul, sa nu planga altul, sa nu strige, sa nu faca, sa nu dreaga…Tot fiind asa, am ajuns la concluzia ca nu mai pot. 

Oricat ma straduiam, tot imi scapa de sub control situatia. Plus ca aveam o multime de dialoguri interioare cu sotul meu: 

“De ce ai reactionat asa?”  

“De ce le-ai zis copiilor asa?”  

“De ce ii lasi?”  

“De ce nu-i lasi?”  

“De ce esti suparat?”  

“De ce esti vesel?” 

M-am observat ca obosisem de atata neacceptare si de o mare presiune: aceea de a il constrange pe barbat sa vada lucrurile ca mine.  

 

Stiu prea bine ca fiecare avem rostul nostru divin aici si acum.  

Stiu prea bine ca fiecare suntem cat de bine putem fi exact asa cum suntem. 

Si chiar si asa, ostenisem de atata efort de a-l schimba pe EL. 

Iar el, ca un barbat hotarat ce este, rezista si nu voia sa schimbe nici un fir de par. 

Asa ca am capitulat. Fie ce-o fi… 

“De azi nu ma mai bag intre voi…”am zis. 

Intelesesem mai demult ca ne face rau tuturor cand creez dezbinare intre copil si parinte. Si vorbesc despre dezbinari marunte, din viata de zi cu zi. 

De genul: “Eu sunt buna cu voi, vedeti…Taica-tu e mai dur…” Sau “Va spun lui taica-tu…Vedeti voi ce patiti” 

Intretinerea unui rol de “cel bun” sau “cel rau” alocat exclusiv unui parinte. Sau comentarii de genul:  

“Taica-tu nu va lasa” “Asa e el mai neintelegator…” ,”Taica-tu nu va da” “Asa e el mai zgarcit…” 

Si alte judecati personale despre celalalt parinte, exprimate de fata cu copilul. 

Era seara aceleasi zile si inca mai continua dialogul din mintea mea. Ma uit pe internet si, intamplator, deschid un articol despre “critica“. Zicea in articol: 

Critica e o mostenire din neam; ne vine pe linia de informatie genetica. Critica este o neacceptare a celorlalti. In acelasi timp este si un mod in care ne scadem mult vibratia. Practic ne impamantam in straturle dense ale lumii. Atunci cand criticam ne consideram mai conectati cu lumea densa a Pamantului, mai conectati cu lumea asta care ne e draga. Renuntand la critica, ne-am putea deschide catre posibilitatea unei vibratii mai inalte. Am putea sa ne iluminam si sa ne ridicam in alte vibratii ale existentei.”  

Practic la nivel intim al fiintei mele, la nivel de informatie genetica, exista un conflict intre “nevoia de a-i critica pe ceilalti (si pe mine)” si perceptia vietii pe care o avem atunci cand criticam (grea, densa, apasatoare). 

Si mi-am amintit cu claritate de tata: tata e un maestru al criticii. Mi-a aparut foarte clar ca am luat ceea ce mi s-a dat din mosi stramosi si aplicam inconstient in prezent. Cu toate acestea mult timp m-am dezis de acest mod de a fi si imi ziceam:  “Nu, eu nu sunt ca tata. Nu critic asa vehement. Nu critic mereu.” 

Pana acum nu ma simteam atat de conectata cu parintii mei, cu mosii si stramosii. Inca mai am obiceiul sa le vad pe cele rele, si mai putin pe cele bune…Acum vedeam cu claritate ca exact ca tata sunt si alegeam sa fac la fel. Bun moment…Multumesc pentru puterea si curajul de a observa cu sinceritate adevarul. 

Imi criticam barbatul exact asa zi dupa zi, moment de moment: pentru ceea ce el este, pentru vorbele zise, pentru faptele facute si pentru faptele nefacute. 

Pot accepta ca e un mecanism care sa ma mentina aici, insa recunosc ca aceasta critica m-a epuizat. Doar o zi acasa si ma vedeam stoarsa de vlaga. 

Acum pot sa ma intreb: care este castigul?! Nu am reusit sa vad nici o transformare a nici unuia dintre noi…Chiar s-a intamplat mai rau… 

Primul castig a fost ca am putut sa imi observ si sa-mi recunosc sincer prezenta acestui mod de a fi epuizant.  

Al doilea castig a fost ca i-am recunoscut sincer un motiv pentru care ne era util. Am recunoscut beneficitatea acestui comportament cum zicem cand lucram folosind Theta Healing. 

Al treilea castig a fost alegerea de a schimba acest mod de a fi. Am simtit sincer ca pot fi mai bine cu mine si mai bine cu ceilalti. 

Al patrulea castig a fost sa am la dispozitie tehnica potrivita pentru a putea schimba usor aceste informatii si obiceiuri bine inradacinate de generatii in realizarea umana a fiintei mele. 

Acum am ajuns la a face transformari cu blandete, cu recunostinta pentru ceea ce a fost si cu bucuria de a experimenta un alt mod de a fi. 

Azi ma simt atat de conectata cu parintii mei, cu mosii si stramosii. Stiu ca toata experienta din vietile lor imi este la indemana si, in acelasi timp, am posibilitatea de a alege: merg pe acelasi drum sau imi construiesc un alt drum. 

 

Articolul Excesul de zel in a-i critica pe ceilalti apare prima dată în Cursuri Theta.




Caută